Păgânii și judecata

Judecata e o acțiune care ne este la îndemână fiecăruia dintre noi, deși suntem  sfătuiți, suntem educați  să gândim și să acționăm exact în opoziție. Ne sunt atât de bine cunoscute cuvintele ”mila biruiește judecata” sau ”nu judecați ca să nu fiți judecați, căci cu ce măsură judecați cu aceeași măsură veți fi judecați”, cuvinte care vin ca să ne încurajeze în a avea acest mod de gândire care nu se repede la a judeca și cu atât mai puțin la a da sentințe, la a arăta cu degetul, la a ”ține minte”. E însă parcă lipită de noi această ”slăbiciune” și găsim pentru ea suficiente scuze, așa încât să nu ne simțim prea acuzați atunci când o facem, ba chiar ne simțim îndreptățiți să o facem, dacă nu chiar considerăm că suntem datori, chemați, ”unși” să realizăm judecata. Această calitate nu este una la îndemână, accesibilă oricui, ci este una de sorginte supra umană, ce derivă mai degrabă de la îngeri sau chiar de la Dumnezeu. Nu te aștepți de la oricine să aibă puterea de a nu judeca, ci dimpotrivă, știm că astfel de oameni sunt rari, sunt speciali, sunt parcă pierduți printre noi din secole trecute. Acești oameni trebuie să fie într-o legătură specială cu cerul, cu spiritualitatea, cu Dumnezeu. Dar surprizele pot să apară… Citește în continuare „Păgânii și judecata”

Anunțuri

Orizont scurt…

Oricât aș încerca, nu pot vedea departe; orizontul îmi este foarte scurt. Dacă însă, mi-aș vedea viața de undeva de mai sus, de deasupra axei timpului, probabil aș fi mult mai liniștit, aș aborda evenimentele cu mult mai multă tihnă. Dar nu pot… Nu-mi rămâne decât să am încredere că Cel care a așezat toate a făcut-o cu o desăvârșită înțelepciune, spre bine, al meu și al lumii, după Cuvântul dat (iar El nu minte). Deci trebuie să cred, să am încredere și să nu uit să fac asta!

IMG_1760

Fără cuvinte

Cucerirea Ierihonului seamānă cu Învierea. Ambele vorbesc despre o trecere de pe un teritoriu pustiu, blesteman, fără viață într-altul al vieții, al binecuvântării şi al belşugului. Aceasta se face trecând Iordanul, trecând prin moarte la înviere, lăsând trecutul şi îmbrățişând viitorul. Trebuie să cadă nişte ziduri, zidurile cetăți „eu”, cetate care nu poate fi cucerită pentru a deveni un teritoriu al lui Dumnezeu decât aşa. Din toată istoria căderii Ierihonului cel mai mult m-a impresionat liniştea, ca atitudine primită prin poruncă, direct de la Dumnezeu. El le-a spus aşa: „Să nu strigaţi, să nu vi se audă vocile şi să nu vă iasă nici un cuvânt din gură, până în ziua când vă voi porunci să strigaţi! Aşadar doar atunci să strigaţi.” Mi-i imaginez pe toți acei oameni războinici, cu armele pe ei, păşind unul după altul, ocolind cetatea fără să scoată un cuvânt. 40.000 de luptători mărşăluiesc într-o linişte sfâşietoare. Se auzeau doar paşi, vântul şi pe alocuri trâmbițe. De ce toată această procesiune în linişte? De ce vroia Dumnezeu ca ei să nu scoată o vorbă? Nimeni! Cred că pentru a medita! Am ajuns la concluzia că orice cuvânt rostit e într-un fel pierdut. Nu mai este al tău, nu te mai roade pe tine, ci zboară oriunde, incontrolabil. Dar prin tācere, orice gând rămâne al tău, al meu. Ne macină, ne răscoleşte, ne expune pe noi nouă, ne înmoaie, ne întăreşte, ne doare şi ne vindecă. Când vorbeşti nu te mai auzi! Tăcerea ți se adresează personal. Tot alaiul acela de oameni mergea apăsat de gând şi împins de promisiune, de speranță. Toate episoadele din pustie se derulau în mintea lor, toate minunile lui Dumnezeu şi toate îndărătniciile lor le vorbea. Era tăcerea dinaintea cuceririi, exact ca tăcerea celor trei zile dinaintea învierii. Ceea ce lipseşte azi cel mai evident omenirii este tăcerea. Este liniştea exterioară sincronizată cu zumzetul interior. E expunerea la gând, la sine, la memorie, la conştiință. La sărbătorile noastre e multă gălagie, care „te fură” de la subiect. Astăzi, după atâtea milenii de la acel eveniment, recomand câteva clipe de tăcere care să se finalizeze cu strigătul biruinței… al biruinței lui Dumnezeu asupra zidurilor noastre. E strigătul învierii! Am vizitat în ziua învieri o catedrala impunătoare cu fast, cu lume multă, cu zgomot prea mult, apoi am găsit liniştea într-o mică capelă pentru rugăciune. Şi acolo am strigat înlăuntrul meu, ca să nu se piardă, un biruitor: „Hristos a înviat”!

Discuție între păsări

Noi vorbim mult…
Tot noi ascultăm puțin.

Pentru câteva momente de liniște e bine totuși să fugi într-un cadru natural, de preferat în zonă împădurită, departe de orice sunet antropic și să te uiți acolo. Nu îți rămâne decât să asculți păsările cum povestesc între ele, vântul care se plimbă prin pletele arborilor și gândul care, parcă în sfârșit se plimbă(până atunci a tot alergat). Am ales două scurte înregistrări făcute în pădurile Obcinei Mari. Enjoy!

Citește în continuare „Discuție între păsări”

Cetăți…tu și ea

Înainte de a cuceri orice altceva trebuie să câștigi o lupta mai grea, cea mai grea, și anumeIMG_2605 lupta din propria cetate, căci bine este scris că cine este stăpân pe sine este mai puternic decât cel care cucerește 7 cetăți. Altfel și tu, și cele 7 cetăți cucerite se vor nărui ca un turn de nisip uscat. E crucial să înțelegem această ordine a bătăliilor. Așadar, fă ordine, liniște și frumos acasă. Asigură-te că ”toate”ascultă, că sunt așezate plăcut, că nu ai conflicte interne, că îți place de ”casa” ta. Și acceptă-te, ca Citește în continuare „Cetăți…tu și ea”

Situații care ne depășesc

”Știu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă să-și îndrepte pașii spre țintă.” Aceste cuvinte ale lui Ieremia, au o conotație deterministă, dau o nuanță predestinată a evenimentelor. Nu vreau să fac aici o dezbatere pro sau contra predestinării, pentru că nici nu ar fi de vreun folos, și nici nu aș fi în măsură. Dar când am citit ultima dată aceste cuvinte am zis în inima mea: ”De atâtea ori am simțit și eu asta! Oare unde îmi vei conduce pașii mei, Doamne?” Citește în continuare „Situații care ne depășesc”

Ora 10

Scurtă trecere în revistă despre cum am petrecut seara în jurul orei 10, în ultimele 7 zile.

– miercuri: în mașină, ascultând muzică și povestind, cred ca undeva prin zona Buzăului;

– joi: la mare, făcând cortul și fugind de țânțari; sarea rămasă pe piele aduce puțin disconfort, dar baia a fost pe cinste. Citește în continuare „Ora 10”

Liniștea din vatră

…Din Vatra Dornei, că aici am găsit câteva momente de tihnă, cu forța. Sunt într-un fel de arest la domiciliu, sau la pensiune. Vina: am servit doi mici la miezul nopții, pe care nu am reușit să îi diger. Și uite așa, după jumătate de zi chinuită, cu crampe prin Munții Călimani, m-am retras cuminte în cameră, Citește în continuare „Liniștea din vatră”