Fără cuvinte

Cucerirea Ierihonului seamānă cu Învierea. Ambele vorbesc despre o trecere de pe un teritoriu pustiu, blesteman, fără viață într-altul al vieții, al binecuvântării şi al belşugului. Aceasta se face trecând Iordanul, trecând prin moarte la înviere, lăsând trecutul şi îmbrățişând viitorul. Trebuie să cadă nişte ziduri, zidurile cetăți „eu”, cetate care nu poate fi cucerită pentru a deveni un teritoriu al lui Dumnezeu decât aşa. Din toată istoria căderii Ierihonului cel mai mult m-a impresionat liniştea, ca atitudine primită prin poruncă, direct de la Dumnezeu. El le-a spus aşa: „Să nu strigaţi, să nu vi se audă vocile şi să nu vă iasă nici un cuvânt din gură, până în ziua când vă voi porunci să strigaţi! Aşadar doar atunci să strigaţi.” Mi-i imaginez pe toți acei oameni războinici, cu armele pe ei, păşind unul după altul, ocolind cetatea fără să scoată un cuvânt. 40.000 de luptători mărşăluiesc într-o linişte sfâşietoare. Se auzeau doar paşi, vântul şi pe alocuri trâmbițe. De ce toată această procesiune în linişte? De ce vroia Dumnezeu ca ei să nu scoată o vorbă? Nimeni! Cred că pentru a medita! Am ajuns la concluzia că orice cuvânt rostit e într-un fel pierdut. Nu mai este al tău, nu te mai roade pe tine, ci zboară oriunde, incontrolabil. Dar prin tācere, orice gând rămâne al tău, al meu. Ne macină, ne răscoleşte, ne expune pe noi nouă, ne înmoaie, ne întăreşte, ne doare şi ne vindecă. Când vorbeşti nu te mai auzi! Tăcerea ți se adresează personal. Tot alaiul acela de oameni mergea apăsat de gând şi împins de promisiune, de speranță. Toate episoadele din pustie se derulau în mintea lor, toate minunile lui Dumnezeu şi toate îndărătniciile lor le vorbea. Era tăcerea dinaintea cuceririi, exact ca tăcerea celor trei zile dinaintea învierii. Ceea ce lipseşte azi cel mai evident omenirii este tăcerea. Este liniştea exterioară sincronizată cu zumzetul interior. E expunerea la gând, la sine, la memorie, la conştiință. La sărbătorile noastre e multă gălagie, care „te fură” de la subiect. Astăzi, după atâtea milenii de la acel eveniment, recomand câteva clipe de tăcere care să se finalizeze cu strigătul biruinței… al biruinței lui Dumnezeu asupra zidurilor noastre. E strigătul învierii! Am vizitat în ziua învieri o catedrala impunătoare cu fast, cu lume multă, cu zgomot prea mult, apoi am găsit liniştea într-o mică capelă pentru rugăciune. Şi acolo am strigat înlăuntrul meu, ca să nu se piardă, un biruitor: „Hristos a înviat”!

Anunțuri

Ferice ≠Bravo

De câte ori am zis în mintea noastră sau chiar am verbalizat un ”BRAVO” atunci când cuvintele unei persoane ni s-au părut dumnezeiești, venite parcă direct de la Cel Preaînalt? Asta e reacția imediată a noastră. Noi apreciem de multe ori oamenii pentru spiritualitatea lor, a mesajelor sau a răspunsurilor înțelepte, însă Isus face un lucru foarte interesant: El zice că nu e meritul omului, că nu carnea și sângele, adică nu abilitățile constructive sau cele antrenate sunt relevante, ci hăruirea, descoperirea de la Dumnezeu. Când acesta își întrebase ucenicii ce credeau despre El, cine este, fiecare se dădea cu părerea într-un fel sau altul. Petru, după relatarea lui Matei (16:16), remarcă: ”Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” Parcă îi văd pe colegii lui plini de admirație pentru spusele lui Petru, pentru curajul lui, pentru înțelepciunea dobândită. Dar Isus adaugă imediat: ”Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea și sângele ți-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri”! Citește în continuare „Ferice ≠Bravo”

Parfum sau miresmele din drum

Mașina mea nu e dotată cu aer condiționat, așa că am călătorit azi până la Iași și înapoi cu geamurile deschise larg. La întoarcere eram singur în mașină, așa că am dat drumul la muzică și mă simțeam aproape ca pe motocicletă, liber, datorită curentului. Dar curentul de aer ce intra în mașină, aducea cu el atâtea mirosuri, mai plăcute sau mai puțin plăcute. Miresme le-am zis eu. În oraș mirosea a bitum, a șosea…se și vedea cum se ridică de pe șosea un abur, un aer caaaald. Mai încolo, pe lângă o bucată de pășune proaspăt cosită mirosea a fân. La un moment dat mirosea intens a grâu, Lanuri de o parte și de alta a drumului iar în mașină miros plăcut de grâu. Într-un sat mirosea a fum, dar un fum care nu deranja…ceva lemn a fost ars și poate niște paie… Și câte alte am mai simțit. Dar trec de la mireasma lor, la a mea. Dincolo de parfumul pe care îl folosesc, e o mireasmă care interesează mai mult. Scripturile spun despre credincioși că ”noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos…”! Parfumul tău, al meu se simte de la distanță. Din mașină, de pe ultimul rând într-o sală, de la intrare în magazin… Nici nu știi când cineva ”te miroase”…Oare, ce mireasmă aduc? A cine miros? A ce? Uneori e greu să îți conștientizezi propriul parfum; dar ce simt ceilalți? Unde le fuge gândul când ”mă adulmecă”?

Alegere

Zilele acestea mă frământ cu o alegere. Îmi stau în faţă două variante, ambele frumoase, ambele atractive, dar numai una poate fi onorată. Orice aş alege, câştig de o parte şi pierd de altă parte. Până la urmă orice alegere înseamnă o renunţare, renunţare la cealaltă sau celelalte variante posibile. Mi-a fugit gândul la ideea de a putea alege, înainte de naştere, între mai multe variante de viaţă… Citește în continuare „Alegere”

Îmbrățișarea lectie

Am primit astăzi o îmbrățișare! De fapt , mai multe, foarte multe, așa cum se întâmplă când am ore la clasa pregătitoare. Dar una din ele a fost lecție frumoasă și grea.

Credeam că elevul pe care azi toată ora l-am certat și pedepsit va pleca supărat și bombănind de la clasă. De cum am intrat în sală l-am luat la ochi deoarece alerga prin sală când trebuia să fie la bancă. După mustrarea asta, au urmat altele și altele, pentru că vorbea foarte mult și se plimba la fel de mult. L-am scos iar din formație și la finalul orei l-am mustrat public. Efectul? La ieșire, după salutul obișnuit, a venit în viteză la mine și fără să-mi dea timp de reacție, m-a îmbrățișat și apoi a fugit. Am rămas blocat…

Hristos spunea: ”La răutate să fiți ca niște copilași”!