Fără cuvinte

Cucerirea Ierihonului seamānă cu Învierea. Ambele vorbesc despre o trecere de pe un teritoriu pustiu, blesteman, fără viață într-altul al vieții, al binecuvântării şi al belşugului. Aceasta se face trecând Iordanul, trecând prin moarte la înviere, lăsând trecutul şi îmbrățişând viitorul. Trebuie să cadă nişte ziduri, zidurile cetăți „eu”, cetate care nu poate fi cucerită pentru a deveni un teritoriu al lui Dumnezeu decât aşa. Din toată istoria căderii Ierihonului cel mai mult m-a impresionat liniştea, ca atitudine primită prin poruncă, direct de la Dumnezeu. El le-a spus aşa: „Să nu strigaţi, să nu vi se audă vocile şi să nu vă iasă nici un cuvânt din gură, până în ziua când vă voi porunci să strigaţi! Aşadar doar atunci să strigaţi.” Mi-i imaginez pe toți acei oameni războinici, cu armele pe ei, păşind unul după altul, ocolind cetatea fără să scoată un cuvânt. 40.000 de luptători mărşăluiesc într-o linişte sfâşietoare. Se auzeau doar paşi, vântul şi pe alocuri trâmbițe. De ce toată această procesiune în linişte? De ce vroia Dumnezeu ca ei să nu scoată o vorbă? Nimeni! Cred că pentru a medita! Am ajuns la concluzia că orice cuvânt rostit e într-un fel pierdut. Nu mai este al tău, nu te mai roade pe tine, ci zboară oriunde, incontrolabil. Dar prin tācere, orice gând rămâne al tău, al meu. Ne macină, ne răscoleşte, ne expune pe noi nouă, ne înmoaie, ne întăreşte, ne doare şi ne vindecă. Când vorbeşti nu te mai auzi! Tăcerea ți se adresează personal. Tot alaiul acela de oameni mergea apăsat de gând şi împins de promisiune, de speranță. Toate episoadele din pustie se derulau în mintea lor, toate minunile lui Dumnezeu şi toate îndărătniciile lor le vorbea. Era tăcerea dinaintea cuceririi, exact ca tăcerea celor trei zile dinaintea învierii. Ceea ce lipseşte azi cel mai evident omenirii este tăcerea. Este liniştea exterioară sincronizată cu zumzetul interior. E expunerea la gând, la sine, la memorie, la conştiință. La sărbătorile noastre e multă gălagie, care „te fură” de la subiect. Astăzi, după atâtea milenii de la acel eveniment, recomand câteva clipe de tăcere care să se finalizeze cu strigătul biruinței… al biruinței lui Dumnezeu asupra zidurilor noastre. E strigătul învierii! Am vizitat în ziua învieri o catedrala impunătoare cu fast, cu lume multă, cu zgomot prea mult, apoi am găsit liniştea într-o mică capelă pentru rugăciune. Şi acolo am strigat înlăuntrul meu, ca să nu se piardă, un biruitor: „Hristos a înviat”!

Anunțuri

Paștele florilor

Paștele florilor e mai timpuriu. Data acestei sărbători se calculează mai simplu; de fapt nu se calculează. Ea începe în primele zile mai calde de primăvară, când zăpada încă acoperă firele gingașe de floarea ce vor să învie deplin. Pe la noi, primele care o țin sunt brândușele și ghioceii. Spre deosebire de paștele oamenilor, acestea sunt mult mai liniștite, fără cumpărături, fără aglomerație sau agitație, fără spectacol de petarde. Dar se poartă haine noi…cele mai noi, mai curate, mai parfumate, mai simple.  Citește în continuare „Paștele florilor”

Crăciunul – stil vechi vs stil nou

Pe 7 ianuarie credincioșii ortodocși ai comunității armene sărbătoresc Crăciunul. Dar nu numai ei ci și alte comunități pe stil (rit) vechi fac același lucru(ex: basarabenii).  De unde această diferență între datele acestei sărbători ce are încă mare interes în întreaga lume creștină (sau post creștină – ea fiind treptat înlocuită cu o sărbătoare a familiei și a cadourilor)?  craciunul-pe-stil-vechi

Să le luam pe rând și pe scurt…

a. Bisericile primare, imediat după moartea și învierea Domnului Iisus, sărbătoreau Nașterea (întruparea) pe data de 6 ianuarie (dată ne scripturală dar acceptată de Biserică),
considerând că Botezul Domnului coincide cu Întrupare Sa, El fiind botezat exact la vârsta de 33 ani.  Citește în continuare „Crăciunul – stil vechi vs stil nou”

Scene de la crucificare

Ioan 19:31-42

a. În așteptarea marii sărbători, iudeii nu puteau să privească spre acea scenă groaznică creeată de ei înșiși, așa că au încercat să o mascheze, să o ascundă dându-l jos de pe cruce pe Isus, pentru ca în ziua sabatului să nu mai fie acolo ridicat, expus mulțimii trecătoare dar și cugetului lor. Așadar, au încercat să grăbească moartea Mântuiotorului prin zdrobirea fluerelor picioarelor, adăugând și mai mult întuneric întregului eveniment. Imaginea sărbătorii, decorul necesar împlinirii religioase era mult mai important decât sărbătoare în sine, decât mesajul pe care îl aducea de fapt sărbătoare în memoria oamenilor. Citește în continuare „Scene de la crucificare”

Pedepsit pe nedrept

Dacă dintr-un grup de persoane care au făcut împreuna aceeași greșeală, alegi doar una, două pentru a le pedepsi, acestea vor fi foarte indignate și se vor simți neîndreptățite. Chiar dacă sunt vinovate și iși merită pedeapsa, aceasta este mai apăsătoare doar pentru că nu toți sunt pedepsiți. Cu cât mai dureroasă este rușinea, ocara, pedeapsa suferită pe nedrept de o persoană?! Iți amintești sentimentele trăite într-o situație în care ai fost acuzat pe nedrept? Citește în continuare „Pedepsit pe nedrept”