Toamna…

Ce joc ai… ce dans de unduiri
Legat pe tainicele vânturilor simfonii…

Cum te apleci adânc pâ’n la mormânt
Și-apoi te’nalți semeață spre Cel Sfânt!

Ți-s ochii cenușii cu lacrimi zile’n șir
Apoi ți se preschimbă în culori cărămizii…

Iar pletele bogate încă
Împodobite sunt cu panglici aurii.

În zori ești rece și încețoșată
Cu așternutul alb, subțire, înghețat.
Înspre amiază devii că un cuptor,
în jurul căruia se încălzesc bătrânii.

Și ce pătrunzător parfum
Împrăștii peste văi și culmi…

Te admirăm cum vii…
Plângem că nu rămâi!

(23.09.16 – C.S.)

img_2879

Drum de toamna… foto: Ciprian Ș

Europeanul și Biblia

Prin negarea creștinismului, europenii își neagă în fapt istoria, rădăcinile. Refuză să dea credit unei filozofii care, vrem nu vrem, a construit ceea ce avem astăzi pe acest continent. Iată o declarație frumoasă a lui G. Liiceanu: ”Pentru că a nu ști Biblia este un fapt de incultură crasă pentru un european. Un om care nu cunoaște Biblia nu are acces la alfabetul culturii europene și riscă, de pildă, să se plimbe în marile muzee ale Europei ca pe o plantație de cartofi. G. Liiceanu”

img_7407tx

Biserica OSCAR, Stockholm

img_7404

Biserica OSCAR, Stockholm

Poteci

Pădurea te împiedică să vezi departe, însă ea te obligă să privești mai aproape, să te concentrezi asupra imediatei proximități și să tânjești, să aștepți ”departele”. Traseul prin pădure e, în definitiv, un act de credință…

Pe creastă, traseul devine glorios, deschis, larg, în contact cu cerul, dar în același timp este și primejdios. Ajuns aici, înseamnă că frica și oboseala sunt depășite, iar tu te bucuri de o poziție privilegiată,  singuratică și aerisită. Aici prinzi din gustul libertății!

img_6025

Creasta masivului Toroiaga (Munții Maramureș) – Culmea Fântâna

Ceahlău – un munte, o poveste

Doar un scurt episod al unei frumoase experiențe trăită în această vară, alături de Neli, pe câte meleaguri… Una din cele mai valoroase ”acumulări” pe care o poate dobândi omul este călătoria. Privești și înveți: să taci, să cânți, să luminezi, să parfumezi, să răsai, să fii tare, să susții, să relfecți și să reflectezi. Înveți că nu ești singurul, nici cel mai tare, nici cel mai slab, nici cel mai important, nici cel mai uitat, nici cel mai curat, nici cel mai pătat… Ești tu, în fața ta, a cerului și abia apoi în fața celor care te știu.

 

Privește aproape, sau…aproapele

Datoria noastră cea mai mare e să răspundem nevoilor celor de aproape. Persoanele care se bucură sau suferă cel mai mult pe seama acțiunilor noastre sunt cele „de aproape”. Suntem tentați să dăm bine în societate, între prieteni, colegi, străini, mulți din ei fiind poate persoane pe care îi vedem o singură data. Și totuși acolo ne apărăm, poate prea atent, imaginea, numele. Aceasta însă este o cursă scurtă, iar premiul este pe măsură de valoros. „Aproapele” însă, trebuie să fie prioritatea mea. Continuarea

Privarea de la dreptul la….moarte

Fără a conștientiza ce facem, aproape zilnic încercăm elemente de sinucidere. Acționăm împotriva noastră, a întregii ființe, cu gânduri, acțiuni, obiceiuri, alimentație, etc. Lev Tolstoy spunea că iubirea de sine este bună: dacă fiecare s-ar iubi cu adevarat nu și-ar face rău lui însuși, dar acțiunile oamenilor dovedesc contrariul. Ei își fac rău zilnic, senin și conștient de multe ori. Sinucidere în pași mărunți. Oscar Pistorius a primit (nu pentru că a cerut ci împotriva dorinței lui) o gardă care să îl împiedice să se omoare. Ne-ar trebui și nouă, multora, o astfel de gardă. Sau poate că o avem, dar suntem atât de încăpăținați încât trecem peste protecția ei, folosind libertatea de a alege împotriva propriei ființe. Cine ne-ar putea opri de la aceasta? Biblia vorbește despre o eliberare de sub ”legea păcatului” prin Fiul lui Dumnezeu. Ea promite o transformare a ființei umane așa încât aceasta ”să nu mai poată face răul”… Câți oameni au experimentat oare acestă ”protecție”? O gardă, manifestată prin Duhul Sfânt, care să se adreseze direct cugetului omului, pe care să o asculți liber și sigur, și în acest fel să nu aduci ucidere zilnică ție sau altora…

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Ioan 11:26

Condamnat la…. viață (Oscar Pistorius)

Condamnat la…. viață (Oscar Pistorius)

Dreptul la viață e un drept fundamental al omului. Dreptul de a muri însă, pare ceva absurd. Unii își doresc să încheie socotelile cu viața, să moară, sa pună punct unei lupte pe care nu o mai suportă, să renunțe la o alergare ce a devenit prea dureroasă. Trebuie să fie indescriptibilă o asemenea stare, dar peste aceasta, să fii păzit pentru a nu-ți curma viața este parcă incredibil. Mintea unui om condamnat la viață, deși își dorește moartea, trebuie să ducă o luptă terifiantă, agonizantă, cu fiecare secundă sfâșietoare. Oscar Pistorius are o astfel de condamnare. În urmă cu trei ani a fost condamnat pentru uciderea fostei sale prietene, însă închisoarea și mintea prea grea lovită de întrebări și remușcări l-au determinat să încerce să își oprească alergarea. Continuarea