Despre iubire

Un dialog frumos, între A. Pleșu și G. Liiceanu, dialog care demitizează, sau cel puțin încească să o facă, acest concept al ”iubirii”, aducându-l mai aproape de noi, oamenii de rând, muritorii impefecți, dar care totuși căutăm aproape inconștient perfecțiunea, desăvârșirea. Iubirea, act divin și uman în același timp. Iubirea, dincolo de fluturi și inimioare… Bucurați-vă de cuvinte și mai ales, bucurați-vă de iubire!

Oile de România – simbol sau nu…

E adevărat, oaia poate fi un simbol pentru români. Însă poporul român e ca o turmă fără păstor real. Această turmă nu are de-a face cu lideri care să le iubească, care să le protejeze, ci dimpotrivă cu lideri care se comportă ca niște „hoți și tâlhari” după cum însuși Hristos își permitea să se exprime. Ei se poartă ca niște păstori plătiți, care nu au inimă pentru oi și care s-ar dezice în orice moment de acestea. Nu au noțiunea sau ideea jertfei, dar o stăpânesc foarte bine pe cea a câștigului, a stoarcerii, a speculei. Și asta nu trebuie demonstrat… se vede în staul. Oile însă au partea lor de vină. Dacă Isus făcea observația că „oile nu merg deloc după un străin” sau „nu îl urmează”, în cazul nostru lucrurile stau cum mai rău. Oile poporului român se cam aliniază, urmează îndeaproape calea păstorilor falși, sunt complice la autodistrugere. Liderii turmei sunt de fapt tot niște oi, dintre oi, dar cu un comportament ceva mai „căpresc”. Ei se cățăra mai sus, se fac vizibili, behăie mai tare, împung și scuipă. Restul nu face altceva decât să îi invidieze, să le aștepte căderea, sau, dacă reușesc, să le urmeze calea. E nevoie de păstori care să fie dintr-o plămădeala mai aleasă decât turma, și de niște oi dispuse să asculte vocea care cheamă către pășuni bune și izvoare curate. Atunci nu va mai fi o problemă să fim reprzentați prin chipul unei oi…

P.S. Lămuritor este textul din Ioan 10.

Hrănește-te ca acela care vrei să devii

Devenim ceea ce mâncăm, trupește și sufletește de asemeni. Sau altfel spus, suntem ceea ce consumăm. Poftă bună!

PS. Iar pentru a înțelege și mai bine ce povestea de mai sus, să ne amintim ce spune Hristos (Înțelepciunea întrupată): ”Omul nu se hrănește doar cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Omul… Dar noi, cu ce ne hrănim?

Legalizarea furtului

Se iese în stradă în număr mare pentru că interesele perfide ale unor „aleși” caută legalizarea unor hoții în raport cu legea normală. Ei doresc, și pe lângă ei câți alții, să legalizeze hoția. Ei bine, dacă furtul, până la un plafon valoric dat, ar fi legalizat, ce aș face eu? Tu ce ai face? Acoperit de lege, aș fura? Niște oameni au întrebat pe Isus dacă e „legal” divorțul, iar El a spus că Dumnezeu a intenționat să Nu accepte această practică,la care ei au argumentat cu faptul că Moise a dat voie ca bărbatul să dea o carte de despărțire(Moise era cel mai important învățător, prooroc și aducătorul legii, deci putea și trebuia să fie ascultat). Isus însă le zice:” Din pricina împietririi inimii voastre v-a dat voie să faceți așa!”
Revenind la întrebarea de mai sus, dacă s-ar aproba prin legi de stat acțiuni care sunt acceptate „nelegiuiri” undeva în cel mai ascuns loc al conștiinței mele, ce aș face? Aș folosi portița, aș specula momentul, sau mi-aș păstra conștiința curată, călcând pe pornirea de moment spre biruința sinelui? Îmi amintesc de filmul „The purge”. El pune în scenă o societate în care 364 de zile nu ai voie să faci rău, dar o zi pe an ai dreptul sa faci orice, oricum, totul fiind legal: ”12-hour period in which any and all crime is legalized”. Un fel de România propusă de guvernanții noștri. Citește în continuare „Legalizarea furtului”

Dimensiunile omului

Lumea de astăzi, prin filozofia de care este creionată, dorește (re)aducerea ființei umane la bidimensionalitate. Ea dorește să ne micșoreze ființa, sufletul, furându-ne a treia dimensiune, cea verticală. Se dorește acum un om orientat doar în plan, fără a avea un raport pe verticală, cu cerul, cu Dumnezeu, cu partea transcendentală. Și astfel, el, omul devine simplă materie cu istorie scurtă și ne importantă în univers. Creștinismul, ca filozofie de viață, ca mod de a privi persoana, oferă omului dimensiunea infinită, nemărginită, spre Dumnezeu și prin Dumnezeu.

De ce se dorește această știrbire a persoanei de o dimensiune ce face referire la Dumnezeu, conștiință, existență infinită? Nu știu… Poate pentru al târî mai ușor spre nesăbuință, și astfel pentru al ”valorifica” mai eficient întru împlinirea scopurilor mici și josnice a celor care ”vând produsele”.

(gând inspirat de H.R. Patapievici)

Frica paranoică de foi

Ne temem de foi și protocoale mai tare decât de propria conștiință sau de Dumnezeu. Fără ele nu mai avem curaj să acționăm; nimic nu mișcă fără a fi scris. Așa a fost omorât ursul din Sibiu-din lipsă de protocoale în astfel de situații-precizează reprezentații autorităților. Și în școală suntem amenințați că vine o inspectoare cu gura mare, care vorbește tare și mult, care face „ordine” și cu care nimeni nu are curaj să „se pună”. Vi se pare cunoscut? Cred că e un relict al epocii ceaușiste(doar unul din multele care au rezistat). Deci ea nu vine să vadă ce facem cu copiii, să vadă ce efort se depune pentru a ține în limite decente un proces educațional, nici să afle câte ore am petrecut pentru organizarea unei excursii; ea vrea dosarele și caietele și condicile și planificările și evaluările și cine știe mai câte. Citește în continuare „Frica paranoică de foi”

Privarea de la dreptul la….moarte

Fără a conștientiza ce facem, aproape zilnic încercăm elemente de sinucidere. Acționăm împotriva noastră, a întregii ființe, cu gânduri, acțiuni, obiceiuri, alimentație, etc. Lev Tolstoy spunea că iubirea de sine este bună: dacă fiecare s-ar iubi cu adevarat nu și-ar face rău lui însuși, dar acțiunile oamenilor dovedesc contrariul. Ei își fac rău zilnic, senin și conștient de multe ori. Sinucidere în pași mărunți. Oscar Pistorius a primit (nu pentru că a cerut ci împotriva dorinței lui) o gardă care să îl împiedice să se omoare. Ne-ar trebui și nouă, multora, o astfel de gardă. Sau poate că o avem, dar suntem atât de încăpăținați încât trecem peste protecția ei, folosind libertatea de a alege împotriva propriei ființe. Cine ne-ar putea opri de la aceasta? Biblia vorbește despre o eliberare de sub ”legea păcatului” prin Fiul lui Dumnezeu. Ea promite o transformare a ființei umane așa încât aceasta ”să nu mai poată face răul”… Câți oameni au experimentat oare acestă ”protecție”? O gardă, manifestată prin Duhul Sfânt, care să se adreseze direct cugetului omului, pe care să o asculți liber și sigur, și în acest fel să nu aduci ucidere zilnică ție sau altora…

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Ioan 11:26

Condamnat la…. viață (Oscar Pistorius)

Dreptul la viață e un drept fundamental al omului. Dreptul de a muri însă, pare ceva absurd. Unii își doresc să încheie socotelile cu viața, să moară, sa pună punct unei lupte pe care nu o mai suportă, să renunțe la o alergare ce a devenit prea dureroasă. Trebuie să fie indescriptibilă o asemenea stare, dar peste aceasta, să fii păzit pentru a nu-ți curma viața este parcă incredibil. Mintea unui om condamnat la viață, deși își dorește moartea, trebuie să ducă o luptă terifiantă, agonizantă, cu fiecare secundă sfâșietoare. Oscar Pistorius are o astfel de condamnare. În urmă cu trei ani a fost condamnat pentru uciderea fostei sale prietene, însă închisoarea și mintea prea grea lovită de întrebări și remușcări l-au determinat să încerce să își oprească alergarea. Citește în continuare „Condamnat la…. viață (Oscar Pistorius)”

Toamnă pe ogorul Europei…

Startul istoriei a fost dat de un fel de semănat. Sămânța folosită de Dumnezeu a fost (și încă este) cuvântul. El a zis ”Să fie…!” și s-a făcut. Și chiar de atunci, de la primele vibrații ale
creației, a fost instaurat un principiu – principiul înmulțirii, și deci ideea seminței, a semănatului și a culesului. La toate Dumnezeu a dat poruncă să se înmulțească; plantelor le-a făcut semințe care să rodească, fiecare după soiul lor, după sămânța lor. Aici e pusă în funcție una din cele mai importante legi ale naturii, ale vieții de pe Terra: ceea ce se seamănă aceea se va secera. Rodul va fi totdeauna, fără excepție, după felul seminței din care se naște. Această lege este valabilă în orice IMG_2639domeniu: viețuitoare, agricultura, familie, biserică, instituție, comunitate, etc.
Cred personal că Europa duce suferința ei de azi doar ca rod al semănării unei toleranțe excesive la rău. În trecutul îndepărtat, referindu-se la triburile de evrei, Dumnezeu a zis: ”Nu lăsați astfel de oameni să locuiască între voi, pentru că se vor scula împotriva voastră din mijlocul vostru!*” iar neascultarea lor a după scurt timp. Revenind la Europa, aceasta a semănat mult creștinism – cu multă durere, cu erori, cu căutări – și a reușit la un moment dat să construiască o societate pe principii dintre cele mai sănătoase. Cetățenii ei s-au bucurat de roadele unei astfel de semănări, și cred că încă ne bucurăm de, se pare, ultimele roade, ultimele fructe ale acelei semănături. Dar, la fel ca și US, am uitat cum am ajuns la această bunăstare, am negat sau negăm vehement propria istorie, și semănăm acum, aproape inconștient (poate conștient la nivel decizional înalt) o nouă societate care conține multă sămânță rea, neghină, ce va rodi și se va înmulți, iar roadele nu întârzie să apară. Primele straturi încep a fi deja culese…
Trebuie să fim foarte atenți la ce semănăm! NU ne putem sustrage de la anotimpul strângerii roadelor. Nu nu putem permite, dacă avem mintea întreagă, să credem că folosind răul vom obține binele, că utilizând principii rele vom culege funcționări bune. E în Europa o toamnă venită parcă prea repede după ultimele semănări. Poate e bine așa… poate ne trezim mintea limpede și vom decide cu mai mult discernământ pentru noi și ai noștri.

*(erau totuși acceptați în comunitate, prin poruncă divină, cei care acceptau din convingere credințele, principiile de viață ale poporului evreu)