Colina de pe care privești viața

Blocurile și semafoarele devin uneori insuportabile, iar umbra rece a orașului nu-ți mai
permite să privești lucid la tine și la viitorul tău. E prea mare viteza din urbie, iar mulțimea de obiecte și obligații se fixează în fața ochilor, așa că nu mai poți întrezări locul în care te-ai pornit. Aproape că ai uitat de unde ai plecat, și de ce sau unde te-ai pornit…

IMG_3073

Dar ieși din casă, îți faci curaj să înfrunți vântul rece, zăpada și necunoscutul, și te încumeți pe o colină. De data asta, în Obcina Feredeului, din Curmătura Boului spre Vf. Păușa. Aerul rece de munte aduce vindecare, chiar dacă nasul curge. Vântul nu e foarte prietenos, dar e mai frumos și mai pașnic decât suflul aproape înnebunit al mulțimilor tot mai străine și confuze. Norii se împrietenesc cu noi și permit soarelui să ne mai încălzească. Numai bine, în aceste reprize de soare, te așezi pe un butuc sau pe un covor dens și moale de mușchi și privești departe, peste relieful fizic și peste cel ascuns, al inimii. Încerci să depășești cât mai multe coline, pentru ca, la final, împlinit de toată această experiență să nu zici altceva decât ”Mai vreau odată!” Muntele și rugăciunea merg bine împreună. De aceea zic că, de multe ori, muntele e o catedrală mai frumoasă și mai curată decât multe din cele construite de om… De aici te poți privi, acolo jos, între ceilalți care aleargă…

IMG_3088

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s