Am dat mâna cu mine

Eu, robul meu
Legat nu de oameni
Ci de gânduri…
Ale mele gânduri

Eu, sclavul meu
Trudind necurmat și greu.
Pentru visul cui?
Al meu? Al lui?

Eu, deținutul meu
Legat cu lanțuri grele
În temnița rece
În temnița ”eu”.

Eliberat voi fi eu
Când auzi-voi glasul meu
Strigând răspicat și surd
către… eu!

S.C.C. – 5.11.17

Anunțuri

De dor

Nu ți-am scria de mult…
Aș minți dacă aș zice că am fost mereu cu gândul la tine.
Îmi aminteam de tine când și când, în clipele în care viteza cu care alergam era atât de mare încât aveam impresia că stau! Dar scena se mișca imediat, pe alt cadru, și te uitam. De ce nu-ți scriu? Pentru că m-am împrăștiat între oameni, printre oameni și în oameni, dar probabil cel mai mult printre… Te miri că te salut? O fac din mers. Sunt la volan… poate. Paaaa, trebuie să plec! Speri să revin…

Erou pentru mine

Pentru mulți am învățat să lupt,
să dovedesc curaj și să înving.
Pentru mulți, din greu lucrez la chip
și pentru mulți tânjesc să reușesc.

Părinți, prieteni, toți la grup
profesori, preoți și vecini
mă urmăresc cu ochi de lup
Sperând doar ”foarte bine” să obțin. Citește în continuare „Erou pentru mine”

Coroana

Câte ploi suportă pe umeri
Câte vânturi acceptă cu șuier
Câte nopți pe sub ceru’nstelat
Câte amiezi cu aer uscat…

Pe toate le treci, cu demnă purtare
Și aștepți liniștit ziua în care
Coroana ta imensă, răsfirată
De lumea întreagă va fi admirată. Citește în continuare „Coroana”

Toamna…

Ce joc ai… ce dans de unduiri
Legat pe tainicele vânturilor simfonii…

Cum te apleci adânc pâ’n la mormânt
Și-apoi te’nalți semeață spre Cel Sfânt!

Ți-s ochii cenușii cu lacrimi zile’n șir
Apoi ți se preschimbă în culori cărămizii…

Iar pletele bogate încă
Împodobite sunt cu panglici aurii.

În zori ești rece și încețoșată
Cu așternutul alb, subțire, înghețat.
Înspre amiază devii că un cuptor,
în jurul căruia se încălzesc bătrânii.

Și ce pătrunzător parfum
Împrăștii peste văi și culmi…

Te admirăm cum vii…
Plângem că nu rămâi!

(23.09.16 – C.S.)

img_2879
Drum de toamna… foto: Ciprian Ș

Lutul viu

Fără de apă nici pămânat nu eram

Ci doar praf… fire de praf aruncat

Fără un loc, ci de vânturi amare purtat

Într-un prea rece-ntuneric hoinăream.

 

Dar m-ai legat într-un boț de lutlut

Minuscul în spațiul ce nu-i măsurat.

Cu formă, mișcare și duh m-ai creeat,

Sunt cel mai frumos lucru de Tine făcut!

Citește în continuare „Lutul viu”