Ticăi întruna,fără să obosești,ceas
grăbindu-mă cu bătăi mai rapide
decât ale inimii mele…

Nu zorii mă scoală, nici cântul de păsări
ci urletul tău nemilos, răspicat.
Vocii tale te anunț,
încă nu-s adaptat!

Era liniște și timp…
Dar de când am învățat să te citesc
simt cum se grăbește viața în mine
și din mine.

Te-aș opri, dar nu pot!
Și chiar de aș face-o,
punând o piedică acelor tale
mă strigă altele, miile,frățiile tale!

Dar trag de-o speranța, o promisiune:
Ceasurile în cer nu ajung!
Ce bine!!!

P.S. – bunului mei prieten Sami P. (ți-am scris despre timp, sau despre ceas)

Anunțuri