Orizont scurt…

Oricât aș încerca, nu pot vedea departe; orizontul îmi este foarte scurt. Dacă însă, mi-aș vedea viața de undeva de mai sus, de deasupra axei timpului, probabil aș fi mult mai liniștit, aș aborda evenimentele cu mult mai multă tihnă. Dar nu pot… Nu-mi rămâne decât să am încredere că Cel care a așezat toate a făcut-o cu o desăvârșită înțelepciune, spre bine, al meu și al lumii, după Cuvântul dat (iar El nu minte). Deci trebuie să cred, să am încredere și să nu uit să fac asta!

IMG_1760

Anunțuri

Zacheu vs tânărul bogat

La doar câteva zile distanța, Isus se întâlnește cu două persoane importante ale Israelului, amândouă foarte bogate. Sunt cunoscuți ca tânărul bogat și Zacheu vameșul. Cerându-i-se să își vândă averea și să împartă banii săracilor, tânărul cu pricina se întristează adânc și se retrage. Renunțase la viața veșnică, însă încă nu pierduse bogățiile.  În contrast, Zacheu pare a nu fi legat de averea sa. Dimpotrivă, el este foarte liber și consideră că este mai necesară o reglare a vieții interioare decât o lipire de avuții, și renunță benevol la jumătate din ea. Asta e prima diferența care iese în evidența între ei: unul lipit bolnăvicios, celălalt liber. Apoi, Zacheu zice ”Dacă am înșelat pe cineva…” Adică el nu era apăsat în cuget de situații clare în care să fi înșelat pe careva, dar nici nu se lăuda sau se încredea în sine, în neprihănirea sa, așa că lasă loc unei posibile erori, în comparație cu tânărul bogat care a afirmat hotărât că a împlinit toate poruncile pe tot parcursul istoriei ce și-o putea aminti. Aceasta e a doua diferență dintre ei: unul mândru de propriile acțiuni, sigur pe neprihănire și dreptate personală, celălalt umil și dispus să își re-evalueze comportamentul, dispus să accepte că este loc de corijări. Astfel a intrat mântuirea în casa lui Zacheu pe când celălalt a plecat nesalvat. Iar Zacheu s-a îmbogățit cu o viața nouă, deplină pe când tânărul (conducător după Evanghelia lui Luca) a sărăcit cumplit.

Anul nou, fără artificii – gând pentru cei care încă mă ”răsfoiesc”!

Artificiile sunt lumini false. Adevărat, sunt foarte colorate, se înalță iute (și se sting rapid), sunt însoțite de muzică, zgomot, aplauze dar sunt pasibile de incendiere. Pot carboniza subit toată materia și bucuria. Artificii le mai spunem la improvizațiile care au drept țintă înșelarea ”plăcută”, a privirii, devierea de la realitate și adevăr (una din definițiile dex-ului, cea la care fac referință in text este: ”procedeu (ingenios) folosit spre a împodobi sau a modifica realitatea; podoabă (inutilă)”. artEle vor să impresioneze, să atragă atenția, să exagereze, să aducă o pricină de laudă ”artificială”, să ascundă o carență (făcând-o uneori cu atât mai notabilă). Dar când viața e frumoasă în esență, când ”datul” te mulțumește, te împlinește, orice artificiu își pierde sensul, ba chiar ajunge să îți provoace disconfort. Când știi cine și ce ești, când ai înțeles unde te îndrepți, când te-ai întâlnit cu drumul tău, când l-ai recunoscut și acceptat, orice netezire artificială te nemulțumește, te depărtează de obiectiv și de tine (cele două se confundă). Citește în continuare „Anul nou, fără artificii – gând pentru cei care încă mă ”răsfoiesc”!”

Vacanță plăcută!

Sunt încă în cancelarie… tocmai am terminat de corectat ultimul set de teste. Cu vreo două ore în urmă mi-am luat rămas bun de la ultimii elevi care au părăsit școala. Au plecat plini de bucurie, și sper să îi revăd măcar la fel de bucuroși. Au lăsat caietele, manualele, temele, băncile. S-au avântat în forfota marii sărbători. Cozile sunt interminabile, carnea nu mai ajunge, cozonacii se vând pe la geamurile de termopan. Vacanță plăcută! Atenție însă, că de la unele activități nu ne putem permite să luam vacanță. Nu vă opriți din a gândi, nu puneți pe repaus organul ce mișcă gândul. Evenimentele din țară și din afara ei îmi induc această temere că prea mulți oameni au luat vacanță… de la a gândi. Nu vă opriți din a vă proteja prin nechibzuința și îmbuibare. Chiar dacă e vacanță, trupul trebuie tratat cu milă. Ne așteaptă ispita multor excese: de hrană multă și nesănătoasă; de stat inerți în fața ecranelor; de nopți albe chinuite, nu pentru a înțelege o taină ci pentru că ”așa se face”; de vorbit mult și poate nesăbuit; de colindat fără colind. Nu puneți în vacanță respectul, întrebarea, iubirea, mirarea, căutarea, viața conștientă, teama de Dumnezeu, cel care a determinat într-un fel sau altul apariția sărbătorii!

Vacanță plăcută!

Mâncare pentru porci

Banii s-au spulberat repede. Toată suma aceea mare, ce părea să nu poată fi epuizată s-a topit cât colo. Dar șansa nu-l părăsise complet, ci se deghizase într-un fermier. Așa că, după o perioadă în care a avut de a face numai cu netrebnici (ascunși sub mască de ”prieteni”), care i-au păpat averea, spre finalul aventurii, el se întâlnește cu acest om sluga-la-porcideosebit, cum nu mai întâlnise, și cum nu prea întâlnim. Cel califica să fie considerat atât de special? În primul rând l-a trimis pe tânăr la muncă, muncă grea, ca să își dea seama că tot ce el a risipit , tatăl său agonisise cu multă osteneală și chibzuință. Și la trimis la porci, în gunoi, ca să înțeleagă că ar fi trebuit să iubească și să prețuiască dormitorul cald și curat din casă tatălui. Însă ce îmi place cel mai mult la omul acesta, e că nu i-a permis tânărului să se hrănească din troacă animalelor. Alea erau pentru porci… punct!, suna puternic în inima lui strigătul proprietarului, ori de câte ori foamea îl împingea să se plece spre roșcove. Nu te atingi de roșcove, i-a zis omul! Și nu s-a atins, dar a flămânzit bine. Iar în chinul acesta și-a adus aminte de mâncarea de acasă, de bucatele delicioase și hrănitoare din bucătăria părăsită. Dar astăzi nu prea mai sunt oameni, părinți ca fermierul acesta. Să îți interzică să te hrănești cu mâncarea porcilor. Nu, nu! Ba dimpotrivă, toată ziua îți aruncă roșcovele în față, că să te saturi bine, să stai cu capul plecat în troacă, fără să poți vedea cerul, și să ai impresia că aia e mâncare bună, și să nu mai flămânzești după bucatele de acasă, de la Tata! Bine i-a făcut omul nostru că i-a interzis să pună gură pe mâncarea porcilor! Toți fii risipitori trebuie să se întâlnească cu un astfel de om… Citește în continuare „Mâncare pentru porci”

Gustul intoleranței

Creștinul de azi are o presiune nouă asupra lui – intoleranța secularismului față de el (deși intoleranța la creștinism și valorile sale a tot existat în istorie, acum e nouă pentru că el, creștinismul, este majoritar în multe regiuni ale globului, așa că e ”absurd” ceea ce i se întâmplă). Foarte des aud și sunt implicat în discuții pe tema asta, și de fiecare dată se simte acel iz de frică, de anxietate, de nesiguranță pentru sine și pentru cei mici(deși, dacă am fi învățat din istoria evreilor, am fi descoperit că Altcineva poartă grija celor mici. Să ne amintim că cei mari s-au temut și au murit, iar piticii, au ajuns în țara promisă). Să revin la intoleranță. Ea ne intrigă foarte mult, și cred ca este normal, cel puțin într-o măsură. Dar vorba unui bun prieten: ”cât de toleranți suntem noi la intoleranță”? De ce ni se întâmplă nouă asta acum? De ce s-a întors roata așa? Poate pentru că trebuie să gustăm din ea! Dumnezeu, a cântărit toată intoleranța bisericii, a oamenilor care o compun (măcar ca instituție vorbind), și, cred eu, a zis: ”Oamenii aceștia nu înțeleg ce au făcut și ce fac!” Dacă ne gândim bine, în cursul nu foarte lung al istoriei, noi creștinii am fost foarte intoleranți. Am făcut-o cu alte ”credințe”, am făcut-o față de știință, artă, sport, filozofie,…, față de tot felul de ”nesupuneri” orânduite nu de Dumnezeu ci de ”sfânta biserică”. Și mai încoace privind, am făcut-o nu față de cei care păcătuiau (deși față de păcat se cere intoleranță, nu față de om), ci față de alți ”creștini”. Am făcut-o doar pentru că nu înțelegeau ca noi, doar pentru că nu veneau cu noi, pentru că nu puneau banii în aceeași pungă de colectă, sau nu frângeau aceeași pâine cu noi, sau foloseau alte game la cântecele lor. Cred că ne-a întrat în sânge actul ”înțepării”. Am fost și suntem intoleranți, iar acum, îi simțim gustul… din ce în ce mai intens. Și nu-l găsim dulce, ci înțepător, exact ca atitudinile noastre. Când am să pricep eu cuvintele Mântuitorului ”? Așa cum te iubești pe tine, așa să iubești pe ceilalți”. Sau vorba populară ”ceea ce ție nu îți place, altuia nu face”!

… Și ne iartă pe noi, Doamne!

Leațuri

E cer senin. Se anunță un apus de soare plin de culoare. Văile încărcate de zăpadă așteaptă momentul pentru a se mai înveseli, măcar pentru o clipă. Iarba uscată s-a înroșit și tremură ușor în adierea unui vânt blând. Dar eu nu văr aproape nimic… Leațuri puse înaintea ochilor mei îmi obturează vederea și îmi frâng bucuria. Cine și de ce le-a bătut în cuie grele? Oare eu? Alții? Un foc le-ar mistui și aș fi iar liber. Liber să văd iar cerul, pădurea, soarele, căprioarele.

img_9374

Dimensiunile omului

Lumea de astăzi, prin filozofia de care este creionată, dorește (re)aducerea ființei umane la bidimensionalitate. Ea dorește să ne micșoreze ființa, sufletul, furându-ne a treia dimensiune, cea verticală. Se dorește acum un om orientat doar în plan, fără a avea un raport pe verticală, cu cerul, cu Dumnezeu, cu partea transcendentală. Și astfel, el, omul devine simplă materie cu istorie scurtă și ne importantă în univers. Creștinismul, ca filozofie de viață, ca mod de a privi persoana, oferă omului dimensiunea infinită, nemărginită, spre Dumnezeu și prin Dumnezeu.

De ce se dorește această știrbire a persoanei de o dimensiune ce face referire la Dumnezeu, conștiință, existență infinită? Nu știu… Poate pentru al târî mai ușor spre nesăbuință, și astfel pentru al ”valorifica” mai eficient întru împlinirea scopurilor mici și josnice a celor care ”vând produsele”.

(gând inspirat de H.R. Patapievici)

Centru

În căutarea echilibrului meu am nevoie de un punct de sprijin tare, stabil peste vremi… l-am ales pe Dumnezeu.

În căutarea unei judecăți drepte, pertinente, an nevoie de un reper încercat, care s-a dovedit credibil peste timp… l-am ales pe Dumnezeu.

În căutarea identității mele, a sinelui, am nevoie de viziunea care să-mi dea cea mai înaltă demnitate, cea mai frumoasă poveste(istorie) și… l-am ales pe Dumnezeu.