Sucevița – mănăstirea verde

Fiecare din mănăstirile Bucovinene are pe fundalul picturilor exterioare o culoare predominantă, de fond. Sucevița e recunoscută pentru culoare verde, culoare ce pare a fi inspirată de la dealurile cu pășuni sau păduri ce o înconjoară. Pe timpul verii, această vale ce adăpostește satul, acum stațiune turistică, în care se încadrează atât de bine mănăstirea, poate fi admirată de pe ambele direcții: fie de pe Dealul Neagu (versantul nordic), fie de pe Furcoi (vesrsantul sudic). Pentru cine dorește, se pot face câteva drumeții deosebite prin pădure cu ”finish-ul” în aceste puncte de belvedere, ori, pentru cei mai puțin dispuși la efort, se poate face urcarea direct de lângă mănăstire.

IMG_2024 Citește în continuare „Sucevița – mănăstirea verde”

Anunțuri

Toroiaga – panorama 360

Mi-am propus, fără prea mult gând, sa realizez pe fiecare munte pe care ajung câte o panorama video, pentru a surprinde o imagine de ansamblu a locului, încercând astfel să aduc vizitatorul blog-ului cât mai aproape de realitate percepută acolo. De data acesta, Toroiaga, din munții Maramureșului.

Poteci însorite 🙂