Iosif – minoritar în comitet

Din păcate se întâmplă adesea, ca şi în Sinedriu de atunci , că în comitete, adunări generale, consilii sau câte forme decizionale mai sunt, că nu oamenii ca Iosif iau deciziile. Ei mai pot doar repara din umbră câte ceva. Însă decizia e luată de multe ori de cel dârz, cel tare la gură şi la cerbice, de vocea înaltă, de grupul agresiv. Dacă Sinedriul participă la condamnarea şi răstignirea lui Hristos, Iosif, parcă nepotrivit grupului, se duce să îi acorde cel puţin o înmormântare decentă.
Când grupul din care faci parte înfăptuieşte un rău, tu stai departe; apoi, dacă poţi face ceva bine în schimb, să repari ceva, acţionează! Aşa a lucrat Iosif. Acest om era altfel. El aştepta Împărăţia… în tot grupul acela de oameni rău intenţionaţi, care numai nu pricepeau scripturile, care nu cunoşteau pe Isus, care nu erau realmente interesați de cele spirituale, iată că el are puterea să fie diferit!
Iosif e omul pe care de multe ori îl alegem, intră printre ultimii pe listă în comitet sau parlament, dar care fiind caracterizat de fineţe, moderaţie, profunzime şi politeţe (calități nepotrivite funcțiilor precizate) nu poate face prea multe. De fapt nu e lăsat sau măcar întrebat. Şi atunci nu-i rămâne decât să lupte greu în umbră… Şi totuşi ceea ce face el contează!

Anunțuri

Erou pentru mine

Pentru mulți am învățat să lupt,
să dovedesc curaj și să înving.
Pentru mulți, din greu lucrez la chip
și pentru mulți tânjesc să reușesc.

Părinți, prieteni, toți la grup
profesori, preoți și vecini
mă urmăresc cu ochi de lup
Sperând doar ”foarte bine” să obțin. Citește în continuare „Erou pentru mine”

Tu și mulțimea

Comportamentul tău, și al meu, este unul mereu adaptat ”mulțimii”. Acest lucru este bun într-o măsură, și spun asta gândindu-mă la regulile scrise sau nescrise de conduită în spațiul public, de respect și atenție față de cei care ne înconjoară, de necesitatea ieșirii din propriul cort pentru a înțelege și ameliora situația în alte corturi.
Dar, cine ești tu dacă nu ar fi mulțimea? Cum te-ai comporta? Cum ți-ai exprima gândul(având în vedere că abia ieșit din mulțime poți considera că ai un gând propriu)? Citez pe G. Liiceanu, care la rândul lui citează pe Kierkegaard: Citește în continuare „Tu și mulțimea”

Ieșiți în stradă dacă vă pasă!!!

Aceasta e lozinca pe care am auzit-o strigată în seara asta pe Bulevardul Ștefan cel Mare din Suceava: ”Ieșiți în stradă dacă vă pasă! Ieșiți în stradă dacă vă pasă!” și tot așa. Eu eram în stradă, doar că în mașină. Nu am reușit să estimez câți oameni erau, dar câteva sute bune, poate peste o mie. Dar am observat că erau foarte tineri, liceeni și studenți majoritatea. Oare lor ce le pasă? La ce speră? Cine să aducă noul, binele în țară? Are cineva vreun plan? Sunt sceptic, poate prea… Citește în continuare „Ieșiți în stradă dacă vă pasă!!!”