Iosif – minoritar în comitet

Din păcate se întâmplă adesea, ca şi în Sinedriu de atunci , că în comitete, adunări generale, consilii sau câte forme decizionale mai sunt, că nu oamenii ca Iosif iau deciziile. Ei mai pot doar repara din umbră câte ceva. Însă decizia e luată de multe ori de cel dârz, cel tare la gură şi la cerbice, de vocea înaltă, de grupul agresiv. Dacă Sinedriul participă la condamnarea şi răstignirea lui Hristos, Iosif, parcă nepotrivit grupului, se duce să îi acorde cel puţin o înmormântare decentă.
Când grupul din care faci parte înfăptuieşte un rău, tu stai departe; apoi, dacă poţi face ceva bine în schimb, să repari ceva, acţionează! Aşa a lucrat Iosif. Acest om era altfel. El aştepta Împărăţia… în tot grupul acela de oameni rău intenţionaţi, care numai nu pricepeau scripturile, care nu cunoşteau pe Isus, care nu erau realmente interesați de cele spirituale, iată că el are puterea să fie diferit!
Iosif e omul pe care de multe ori îl alegem, intră printre ultimii pe listă în comitet sau parlament, dar care fiind caracterizat de fineţe, moderaţie, profunzime şi politeţe (calități nepotrivite funcțiilor precizate) nu poate face prea multe. De fapt nu e lăsat sau măcar întrebat. Şi atunci nu-i rămâne decât să lupte greu în umbră… Şi totuşi ceea ce face el contează!

Pâine și gem de căpșuni

Cartierul Ferentari. Într-un magazin înghesuit, cu ușa vopsită în albastrul vremurilor de mult apuse, intră un adolescent încălțat în șlapi(deși e iarnă) și îmbrăcat într-un capot mov, cu gluga trasă peste un fes în dungi. Sub braț ținte o pâine ambalată în nailon.

– Gem de căpșuni aveți, întreabă cu glas stins?

– Nu avem, răspunde vânzătoarea, după care enumeră alte câteva sortimente chinuind-se să citească pe borcanele așezate pe un raft înalt. Citește în continuare „Pâine și gem de căpșuni”

Situații care ne depășesc

”Știu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă să-și îndrepte pașii spre țintă.” Aceste cuvinte ale lui Ieremia, au o conotație deterministă, dau o nuanță predestinată a evenimentelor. Nu vreau să fac aici o dezbatere pro sau contra predestinării, pentru că nici nu ar fi de vreun folos, și nici nu aș fi în măsură. Dar când am citit ultima dată aceste cuvinte am zis în inima mea: ”De atâtea ori am simțit și eu asta! Oare unde îmi vei conduce pașii mei, Doamne?” Citește în continuare „Situații care ne depășesc”