Iosif – minoritar în comitet

Din păcate se întâmplă adesea, ca şi în Sinedriu de atunci , că în comitete, adunări generale, consilii sau câte forme decizionale mai sunt, că nu oamenii ca Iosif iau deciziile. Ei mai pot doar repara din umbră câte ceva. Însă decizia e luată de multe ori de cel dârz, cel tare la gură şi la cerbice, de vocea înaltă, de grupul agresiv. Dacă Sinedriul participă la condamnarea şi răstignirea lui Hristos, Iosif, parcă nepotrivit grupului, se duce să îi acorde cel puţin o înmormântare decentă.
Când grupul din care faci parte înfăptuieşte un rău, tu stai departe; apoi, dacă poţi face ceva bine în schimb, să repari ceva, acţionează! Aşa a lucrat Iosif. Acest om era altfel. El aştepta Împărăţia… în tot grupul acela de oameni rău intenţionaţi, care numai nu pricepeau scripturile, care nu cunoşteau pe Isus, care nu erau realmente interesați de cele spirituale, iată că el are puterea să fie diferit!
Iosif e omul pe care de multe ori îl alegem, intră printre ultimii pe listă în comitet sau parlament, dar care fiind caracterizat de fineţe, moderaţie, profunzime şi politeţe (calități nepotrivite funcțiilor precizate) nu poate face prea multe. De fapt nu e lăsat sau măcar întrebat. Şi atunci nu-i rămâne decât să lupte greu în umbră… Şi totuşi ceea ce face el contează!

Anunțuri

De ce ne protejăm enoriașii?

Întrebarea e una cât se poate de pertinentă! Cele mai multe culte religioase, prin conducătorii desemnați(oficial sau nu), au tendința de a-și proteja enoriașii; dar nu mă refer aici la o protecție socială, sau protecție spirituală, ci la acea ”protecție” de a nu părăsi congregația din care face parte. Fie că vorbim despre penticostali, ortodocși, catolici, musulmani, etc toți au această atitudine ”conservatoare” pentru membrii comunităților respective. NU am întâlnit încă un loc, o biserică, o grupare religioasă care să zică: Citește în continuare „De ce ne protejăm enoriașii?”

Alegere

Zilele acestea mă frământ cu o alegere. Îmi stau în faţă două variante, ambele frumoase, ambele atractive, dar numai una poate fi onorată. Orice aş alege, câştig de o parte şi pierd de altă parte. Până la urmă orice alegere înseamnă o renunţare, renunţare la cealaltă sau celelalte variante posibile. Mi-a fugit gândul la ideea de a putea alege, înainte de naştere, între mai multe variante de viaţă… Citește în continuare „Alegere”