Măgărița

Pentru că pe vremea lui, adică acum 6000 ani în urmă, nu puteai opta pentru  alt mijloc de transport personal decât între cămilă, cal sau măgar, un tânăr, nu foarte înstărit, și-a luat o măgăriță. Și a găsit una deosebită, care a fost sănătoasă și i-a slujit mulți ani, așa încât între ea și stăpân s-a realizat o conexiune specială. Ori de câte ori el dorea să pornească la drum, ea își oferea cu bucurie și credincioșie spinarea, iar el pornea cu liniștea că animalul său își va duce la bun final călătoria, așa cum o făcuse de atâtea și atâtea ori. Doar că, într-o zi parcă dată pe dos, aceasta refuză comenzile. Deodată se abate din drum, aiurea pe câmpuri. Stăpânul se vede nevoit pentru întâia oară să corijeze animalul și îi aplică câteva lovituri. Ciudat… după ani de zile, măgărița se comportă neadecvat. Cu chiu cu vai o readuce pe drum, dar într-o strâmtoare între ziduri aceasta îi prinde prinde piciorul și provoacă rănirea stăpânului. Furios, o lovește din nou, dar nu se întreabă: ”De ce nu mă mai ascultă acest animal care era atât de supus”?!  Mai rău, după câteva momente, măgărița se așează și refuză definitiv să se mai deplaseze. Stăpânul își iese din minți, pune mâna pe un băț și lovește în biata măgărița până când aceasta… prinde glas. Și nedumerită, apăsată, neînțeleasă întreabă: ”Ce ţi-am făcut de m-ai bătut de trei ori? … Nu sunt eu măgăriţa ta pe care ai călărit din zilele tinereţii tale până astăzi? Am eu obiceiul să mă port astfel?”

Și în momentul acela, omului nostru i se deschid ochii, și vede înainte un înger al Domnului ce stătea cu sabia scoasă, pregătit să aducă un mesaj.

Morală: a. O măgăriță credincioasă vede mai lesne un înger, decât un prooroc încăpățânat și pornit spre a-și face propriul plac.

b. Uneori vina pentru faptul că ”măgărița” nu mai merge, nu este a ei ci a stăpânului. Problema pot fi eu, nu ea…

c. Dacă te-ai putut folosi mult timp de serviciile unui om, de un lucru, de un animal, o mașinărie, orice, fii mulțumitor și nu te purta ca un necioplit în momentul în care aceasta cedează. Analizează motivele ”deraierii” și analizează bine propriile acțiuni.

d. Fii sensibil la vocea lui Dumnezeu, și a conștiinței. Dacă El este o Persoană care nu își impune voia cu forța, asta nu înseamnă că eu pot să îmi fac de cap umblând în pornirile mele care sunt împotriva voii Sale.

e. Uneori lucrurile  ne merg pe dos, tocmai pentru că așa arată ”binele” nostru. Așa că nu te tulbura. Îngerul a spus lui Balaam: ”Măgăriţa M-a văzut şi s-a abătut de trei ori dinaintea Mea. Dacă nu s-ar fi abătut, te-aş fi ucis cu siguranţă, dar pe ea aş fi cruţat-o”.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s