Mâncare pentru porci

Banii s-au spulberat repede. Toată suma aceea mare, ce părea să nu poată fi epuizată s-a topit cât colo. Dar șansa nu-l părăsise complet, ci se deghizase într-un fermier. Așa că, după o perioadă în care a avut de a face numai cu netrebnici (ascunși sub mască de ”prieteni”), care i-au păpat averea, spre finalul aventurii, el se întâlnește cu acest om sluga-la-porcideosebit, cum nu mai întâlnise, și cum nu prea întâlnim. Cel califica să fie considerat atât de special? În primul rând l-a trimis pe tânăr la muncă, muncă grea, ca să își dea seama că tot ce el a risipit , tatăl său agonisise cu multă osteneală și chibzuință. Și la trimis la porci, în gunoi, ca să înțeleagă că ar fi trebuit să iubească și să prețuiască dormitorul cald și curat din casă tatălui. Însă ce îmi place cel mai mult la omul acesta, e că nu i-a permis tânărului să se hrănească din troacă animalelor. Alea erau pentru porci… punct!, suna puternic în inima lui strigătul proprietarului, ori de câte ori foamea îl împingea să se plece spre roșcove. Nu te atingi de roșcove, i-a zis omul! Și nu s-a atins, dar a flămânzit bine. Iar în chinul acesta și-a adus aminte de mâncarea de acasă, de bucatele delicioase și hrănitoare din bucătăria părăsită. Dar astăzi nu prea mai sunt oameni, părinți ca fermierul acesta. Să îți interzică să te hrănești cu mâncarea porcilor. Nu, nu! Ba dimpotrivă, toată ziua îți aruncă roșcovele în față, că să te saturi bine, să stai cu capul plecat în troacă, fără să poți vedea cerul, și să ai impresia că aia e mâncare bună, și să nu mai flămânzești după bucatele de acasă, de la Tata! Bine i-a făcut omul nostru că i-a interzis să pună gură pe mâncarea porcilor! Toți fii risipitori trebuie să se întâlnească cu un astfel de om…

Primim, dar nu în troacă, ci ambalate frumos, cu gust dulce (care apoi se transformă în fiere), în fiecare zi, de prin toate părțile hrană ce ar trebui să fie dată numai la porci. Primim hrană de la ei, și cu cât servim mai mult, cu atât ne transformam mai după chipul lor. Tatăl de la care ne-am întors fața și am fugit prin lume încă strigă cu oferta Sa: ”Voi toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați bucate, veniți și cumpărați vin și lapte fără bani și fără plată!  … oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apa care va țâșni în viața veșnica. Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. ”

foto: http://www.cuvantul-ortodox.ro/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s