Cod roșu pe toată România

Harta politică e doar o confirmare a faptul că, da, suntem trecuți pe cod roșu. Dar nu politic, cel puțin nu în primul rând. Totul pleacă de undeva de mult mai jos, dintr-o zonă mult mai profundă, mai intimă, mai ”personală”. Aș vrea să reușesc să le ordonez, dar nu mă văd în măsură. Așa că le iau pe rând, dar nu la rând. Educația? Cod roșu! Cu toții știm cum funcționează sistemul, fie că vorbim de cel preuniversitar, universitar sau post… Detaliile sunt aproape de prisos. Sănătatea? Să o spună cei care ajung prin spitale sau, dacă ar avea curaj, cei care lucrează în ele. Mass media ne mai scapă câte ceva, din când în când, doar ca să ne mai îngrozim nițel și ca să avem pe cine ne vărsa ura, revolta. Deci, tot cod roșu! Biserica? E instituție pe care aș fi vrut cumva să nu o condamn, pentru că ea ar trebui să aparțină Divinității, dar cum încep să am îndoieli, mă risc să o clasific tot la Cod Roșu… Evlavia, ajutorarea, Împărăția, modestia, moralitatea… subiecte uitate, termeni arhaici. Mass media? Știm prea bine ce promovează, și până la urmă nu-i condamn. Ei nu vor vinde decât ceea ce se cumpără, așa că avem cod roșu la ofertă și la piață. Familia? Mai este ea importantă? Are valoare? Este prețuită? Se investește în ea? Copiii care îmi vin la școală, într-un parcă prea mare procent mă avertizează: ”cod roșu”. Apărarea? Cine și pe cine apără? Judecătoria? Cine și pe cine condamnă?
Mă opresc! NU vreau să arunc cu noroi în toate direcțiile, că sunt plin de el. Dar aș vrea să realizăm că suntem aici, pentru că, folosindu-ne de toate cele enumerate mai sus am construit o țară avariată, până la un nivel aproape iremediabil. Iar toate cele enumerate, nu sunt creeate și puse în mișcare decât de noi, fiece individ în parte. Asta înseamnă că noi, cei care le ”mișcăm” suntem într-o situație ”roșie”. Vina nu e sus; nu la politică trebuie să privim ci la noi. LA MINE! Am zidit în noi, și zidim din noi o existență de care cred că ne-am îndrăgostit, pe care o vedem ca singura posibilă să dea mișcare țării și ființei.
Începe să se simtă nevoia de răzbunare, de eliberare a unei mânii, a unei încărcări emoționale puternice. Oare cine ne va ieși în cale? Dacă ne ieșim noi, nouă înșine în cale? Oare ar fi bine? Oare am scăpa? Oare am găsi lumina și pârghiile necesare de a ne îndrepta cu strășnicie și cu iertare în același timp? Românul trebuie să se întoarcă către sine, să se vadă cât de ”roșu” este și, dacă mai are putere, să se expună unei schimbări ce nu poate fi decât dureroasă.

Iar Dumnezeu, care propune niște soluții, ale Sale, promite: ”De vor fi păcatele voastre roșii  ca purpura, se vor face ca lâna”!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s