Tu și mulțimea

Comportamentul tău, și al meu, este unul mereu adaptat ”mulțimii”. Acest lucru este bun într-o măsură, și spun asta gândindu-mă la regulile scrise sau nescrise de conduită în spațiul public, de respect și atenție față de cei care ne înconjoară, de necesitatea ieșirii din propriul cort pentru a înțelege și ameliora situația în alte corturi.
Dar, cine ești tu dacă nu ar fi mulțimea? Cum te-ai comporta? Cum ți-ai exprima gândul(având în vedere că abia ieșit din mulțime poți considera că ai un gând propriu)? Citez pe G. Liiceanu, care la rândul lui citează pe Kierkegaard:

”Mulțimea îl scuipa (Matei, 17-30). Te cutremuri de oroare, poate ai dori să îți astupi urechile, până într-atât de cuprinde groaza, până într-atât întâmplarea asta, prin grozăvia ei, te abate de la ale tale. – Dar ce-ar fi să-ți imaginezi pentru o clipă că ai fost contemporan cu ea? Îndrăznește o clipă să îți închipui că ai fi avut curajul să îi iei apărarea lui Cristos în mod deschis, să-i iei apărarea unui om insultat de privirile tuturor, pe care toți îl trădează, pe care mulțimea îl scuipă. Erai acolo. Poate că ți se rupea sufletul văzând tot ce se întâmplă, văzându-l chinui. Numai că erai în mulțime! Departe de tine gândul de a lua parte la acest sacrilegiu. Numai că vezi? Cei din preajma ta au observat de îndată că tu nu strigai cot la cot cu ei. Pradă furiei animalice de care erau cuprinși, cei de lângă tine te-au luat la întrebări – ai simțit imediat că viața ta este în joc mai abitir decât dacă ai fi fost atacat de fiare – și, cum în clipa aceea nu erai sufletește pregătit să-ți riști viața, mai ales că era vorba de un om ca el, unul disprețuit și urât de toți, ai cedat, la rândul tău, ai început și tu să-l acoperi cu insulte. L-ai scuipat și tu. […] Cu adevărat nu există alt loc […] în care omul să poată fi mai lesne corupt… decât mulțimea.”
Ei bine, citind această ”imaginare” a lui Kierkegaard nu am putut decât să mă întreb foarte serios cât de ușor aș fi cedat și eu mulțimii?! Cât de lesne ne este să renunțăm la o idee, la un gând, la o faptă, la un principiu doar de frica grupului, a imaginii în fața colegilor, șefilor, prietenilor, familiei? Câte năzbâtii nu facem noi pentru a impresiona, pentru a fi acceptați de grup, sau pentru a-l conduce, uitând luptele conștiinței care ne avertizează cu ultimele zvâcniri, sugrumată fiind de propriile noastre mâini. Câte comportamente nu acceptăm doar datorită presiunii unui grup, fără a avea vreodată încredințarea că ceea ce facem este bine, folositor, înțelept sau măcar moral? Îmi amintesc că atunci când făceam parte a galeriei echipei de fotbal locale aveam un strigăt războinic: ”Cine nu sare…!!!” și el continua. Era imposibil să te încăpățânezi să nu sari. Dar despre galerii, altă dată. Acum mi se pare penibil, aproape inuman acest tip de comportament. Și revin la întrebarea de mai sus, la care poți să te silești a găsi un sincer răspuns:
”Cine ești tu, dacă nu ar fi mulțimea?”

Citat: Nebunia de a gândi cu mintea ta, G. Liiceanu, Edit. Humanitas

foto: jurnalul.ro

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s