Datoria noastră cea mai mare e să răspundem nevoilor celor de aproape. Persoanele care se bucură sau suferă cel mai mult pe seama acțiunilor noastre sunt cele „de aproape”. Suntem tentați să dăm bine în societate, între prieteni, colegi, străini, mulți din ei fiind poate persoane pe care îi vedem o singură data. Și totuși acolo ne apărăm, poate prea atent, imaginea, numele. Aceasta însă este o cursă scurtă, iar premiul este pe măsură de valoros. „Aproapele” însă, trebuie să fie prioritatea mea. Cu cât o persoană este mai aproape de mine (părinți, partener, copii, șamd) cu atât focalizarea mea trebuie să îi vizeze mai tare. Este obligatorie o bună vedere aproape, o focalizare prioritar în primul plan.

IMG_1547cr

Atenția mea față de ei trebuie să fie mai mare decât față de alții. Dacă lor nu le fac bine, dacă față de ei nu îmi îndeplinesc datoriile, dacă sentimentele lor nu contează prioritar pentru mine, tot ce fac în următoarele sfere de influență nu valorează nimic (în ecuația reală).  Biblia face o afirmație interesantă: ”Mai bine un vecin aproape decât un frate departe”! Adică, nu are nici o valoare dacă îmi ești frate, sau mamă, dacă alte persoane răspund mai bine nevoilor mele decât o faci tu. Tot ei trebuie să mă vadă cel mai bine ( în mod pertinent), așa că imaginea mea publică, la nivel de oraș sau națională este inutil bună, dacă ai mei nu se pot bucura de mine. Mă tem uneori că imaginea foarte bună de afară vrea să compenseze, în detrimentul meu și al apropiaților, o precară imagine acasă.

Privește aproape!

Anunțuri