Iubire și acceptare

Iubirea de sine înseamnă acceptarea de sine. G. Liiceanu spunea că ”suprema acomodare este acomodarea cu noi” (Despre limită). A te accepta, înseamnă deci că te-ai făcut comod cu propria persoană, că poți să stai lângă tine. Fără această acceptare nu putem vorbi de iubire. Odată ce te accepți pe tine poți să accepți și pe alții. Așadar iubirea de semeni înseamnă acceptarea lor. Măsura dragostei cu care îți iubești aproapele nu poate fi mai mare decât cea cu care pe tine te iubești. Însăși Mântuitorul spunea ”să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”!

Ai serioase probleme în a accepta alte persoane? Poate că trebuie să lucrezi primordial în dreptul tău, cu propria persoană, spre propria acceptare. Cât despre iubire, despre iubirea aproapelui, indiferent de cât de meritorii ar fi aceștia pentru această atitudine față de ei, nu pot și nu știu să scriu. Mărturia unor oameni simpli, care au reușit să facă asta, ne poate și îmi poate fi model.

Tolstoi spunea că responsabilitatea cea mai mare este să te modelezi pe tine. Nu trebuie să te consumi foarte mult încercând să îi transformi pe alții. Nici nu stă în puterea ta. Dar de tine poți și trebuie să ai grijă. Iubește-te în sensul acesta. Fă-ți cel mai frumos bine de care ești capabil, și aceasta se va răsfrânge involuntar și inevitabil și asupra altora.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s