Cândva, un Împărat
A promis Fiului său o fată.
Și-acesta ceru să-i fie descrisă! Cum arată?
Ca luna! Veni răspunsul, 
Și zâmbi înțeleptul lui Tată.
Ca luna!…
Nu ca soarele…căci soare era.
Însă cerul, în noaptea cea grea, un astru cerea.
Și lună să-i facă avea!
Iar fiul îndat-o văzu…
Curată ca lacrima
Pe cer, printre stele-alerga.
Și nimeni de ea nu se-atingea… nu putea.
Căci calea ei departe era
De toată lumea, 
De primejdia rea!
Iar trupul ei,
Lipsit de (propria)lumină, 
Prăfuit și pustiu
Avea sa devină
Ca aurul viu! 

Chiar Soarele, plănui.

Ca ea, frumoasă și blândă,
Să fie solie, oglindă,

Să reflecte lumina!

(Ciprian S)

Această prezentare necesită JavaScript.

Poem inspirat de lună și versetul din Cartea Cântărilor 6:10 Cine este aceasta care se iveşte asemenea zorilor, frumoasă precum luna, pură precum soarele, straşnică asemenea unei oştiri cu steaguri?

Anunțuri