Caracterul căpitanului

Tolstoi remarcă urmatoarele: „Un bun comandant nu trebuie să fie geniu  sau să aibă cine ştie ce însuşiri deosebite; dimpotrivă, trebuie să fie lipsit de cele mai înalte şi frumoase calități omeneşti: de dragoste, de poezie, de duioşie, de îndoială filozofică. Trebuie să fie mărginit, ferm convins că ceea ce face el este foarte important (altfel nu l-ar răbda inima să facă) şi numai astfel va fi un viteaz căpitan de oşti. Ferească Dumnezeu să fie om, să iubească pe cineva, să fie milos sau să se gândească dacă este drept sau nu ceea ce face!” – Război şi pace, pag 72.

Îi dau dreptate… Nu poți conduce un război dacă nu te încadrezi într-un aşa model al caracterului. Dar oamenii cred în astfel de modele. Se dedică lor, le venerează, se jertfesc pentru ele şi fac aşa zis acte de curaj, care sunt până la urmă doar nişte nebunii. Şi azi sunt popoare conduse de asemenea oameni, şi stau cu zecile de milioane sub mâna lor, visând absurd ca ei le-ar vrea binele.

Am auzit însă de un alt Căpitan. Unul care are inimă, care nu doar că se intreabă dacă e drept ce face, ci doar drept face; unul care nu vrea să cucerească prin ucidere ci prin înviere; care nu se fereşte să iubească ci e un model al acestui act sublim şi înălțător. Tot universul aşteaptă să vadă ce va izbuti El, cu tactica Sa. Nu ține pe nimeni cu forța în armata Lui, iar pe dezertori nu-i ucide, însă dezertarea înseamnă sinucidere. Pe prinşii de război nu-i închide ci le oferă libertatea, iar prada de război e pentru toți. A visat şi visează ca mulțimile să aleaga lideri care să semene cu El, dar nu are nimeni curajul să o facă.

Trăim într-o lume prea lipsită de caracter ca să te laşi condus de un căpitan cu caracter! E prea riscant!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s