Pahșur

Pahșur a fost un preot ce a trăit undeva prin anii 600 î.e.n. Trăia o viață prosperă și plină de satisfacții la templu. În vremea aceea desfrâul era o normalitate, iar minciuna era ca aerul. Nu era atunci nici un om în cetatea lui care să spună adevărul, iar tonul acestei degradate stări venea de sus, de la preoți și de la împărat. Se acceptau așa între ei; nimeni nu se deranja de hoție, de viclenie, de apăsare și idolatrie. Dar toată liniștea lui s-a năruit, când s-a găsit unul zis Ieremia să-i facă o vizită. Acesta a trecut pe la templul unde preotul nostru își făcea slujba și i-a zis: ”Uite Pahșur, asta nu e bine, aia nu e bine. Greșești când te porți așa, rănești când vorbești așa, năpăstuiești pe sărac și faci de rușine locul acesta unde trebuia să fie reprezentat Yehova!” La auzul acestor cuvinte, Pahșur s-a supărat foc și a dat poruncă imediat ca Ieremia să fie aruncat în temniță, unde să fie legat bine și păzit ca să nu mai deschidă gura. Însă nu a putut dormi bine, așa că a doua zi l-a eliberat pe criticul său. În acea zi, numele lui Pahșur care însemna ”noroc din toate părțile”, a fost schimbat chiar de Dumnezeu, în Magor-Misabib care înseamnă ”spaimă din toate părțile”, iar asupra lui au venit zile de groază.

Ce-am înțeles eu din toată povestea aceasta e că, cine își omoară criticii își pierde norocul. Ai pe cineva care vine și îți zice: ”Prietene, vezi că aici nu faci bine”? Nu-l pune în temniță, ci pune-l la inimă, prețuiește-l.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s