…Din Vatra Dornei, că aici am găsit câteva momente de tihnă, cu forța. Sunt într-un fel de arest la domiciliu, sau la pensiune. Vina: am servit doi mici la miezul nopții, pe care nu am reușit să îi diger. Și uite așa, după jumătate de zi chinuită, cu crampe prin Munții Călimani, m-am retras cuminte în cameră, pentru că orice mișcare mă tulbură din nou. Iată cum, unele dureri se transformă în binecuvântări. Nici că îmi amintesc când am avut ultima dată această stare de liniște într-o încăpere. Ascult o muzică bună(piese la chitară), tastez leneș când pe telefon, când la laptop, mă gândesc oriunde, dar la fel de leneș, și  aștept să își facă efect pastila. Apropo de pastile, farmacista mi-a zis să le iau după mesele ”copioase”. Și totuși am luat una azi, fiindu-mi frică să aștept până la prima nuntă la care sunt invitat 🙂

Îmi lipsește un lucru…furculița cu care să scot bucățile de ananas din cutia de tablă.

Ba, îmi mai lipsește ceva, dar am să-i spun doar ei 🙂

P.S. zâmbesc imaginându-mi reacția cititorului la ultma ”lipsă” amintită…

Și muzica:

Anunțuri