Graduare XII B – 2015

Către părinți – Vă mulțumesc în numele lor(al elevilor), dar și al meu, al școlii pentru tot efortul depus, pentru toate resursele investite în ei, pentru colaborarea bună ce ne-au adus la acest rezultat frumos. Sper să vă bucurați de rodul muncii voastre, și să aveți inima plină de recunoștință față de Dumnezeu.

REGRET – Dacă am un regret, e acela că nu v-am acordat mai mult timp, că nu am stat mai mult timp între voi, pentru a vă cunoaște în mod real, pentru a mă bucura de voi, de glumele pline de tâlc  și umor fin, de imaginația deosebită, de inimile atât de deschise relațiilor frumoase.

ADMIRAȚIE – V-am cunoscut ca pe un grup de copii, și ne despărțim privind la voi ca spre niște oameni maturi,unii poate prea maturi pentru vârsta aceasta, însă societatea ne grabește… V-am admirat și v-am invidiat într-un fel, atunci când vă găseam în clasă chiar și în pauze cu caietele și cărțile pe masă, studiind și descoperind soluții. V-am admirat pe munte, la grătare, la curățenie, la film, la fotbal și la capelă. V-am invidiat de multe ori pentru grupul frumos creeat, și pentru oportunitățile oferite de familie și școală. V-am admirat pentru modul în care v-ați susținut reciproc. Sunteți, fără să exagerez, admirabili 🙂

SFAT – „Și ce v-ar folosi să castigați toată lumea,dacă v-ați pierde sufletul?” Aveți înainte pași frumoși de făcut! Sunteți foarte capabili și multi din voi aveți uși care se deschid ușor, aveți părinți care vă pot ajuta, aveți energie și visare… Veți ajunge sus, veți ajunge buni, veți ajunge  recunoscuți, dar să vă păstrați sufletul, pentru că altfel e totul de prisos și se vor dărâma în grabă. Dacă nu se dărâmă ceea ce construiți afară, în planul material, vizibil, vă veți dărâma înlăuntru, și ar fi mai dureros.

Nu pierdeți din vedere relațiile! Nu iubiți nimic mai mult decât relațiile, oamenii, dovedind astfel dragoste, teamă și revernță față de Creatorul lor!

URARE – Vă doresc o călătorie înălțătoare, bogată în cunoașterea adevărului și a libertății în Hristos! Drum bun!IMG_0366

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s